Interviu cu Andi Moisescu despre stil vestimentar masculin, lifestyle și planuri în 2020: “Eleganță și echilibru: două atribute tot mai rare azi, când toată lumea e tentată să exagereze pentru a atrage atenția.”

Un numitor comun al gentlemenilor în 2020 este apariția elegantă indiferent de sezon sau tendințe, accesorizată de cel mai bun statement piece: atitudinea. Sigur, putem menționa și dedicarea cu care își urmează profesiile – pe care o admirăm în egală măsură – și care nu trece neobservată nici la brand ambassador Tudor Tailor, Andi Moisescu.

Andi Moisescu (47 de ani) este unul dintre cele mai importante personaje masculine din media românească. Am stat de vorbă și ne-a povestit ce înseamnă pentru el stilul unui bărbat elegant, dar și cum arată evoluția sa din punct de vedere vestimentar de-a lungul celor aproape trei decenii petrecute la radio sau în lumina reflectoarelor.

“CV”-ul vestimentar

De la tricourile tale cu mesaje ilare, la costume pentru bărbați. Cum te influențează ceea ce porți?

Haina înseamnă ținută. În toate sensurile. Ai tricou cu mesaj, te duci inclusiv cu discursul în direcția aia. Ai costum, treci inevitabil la eleganță din toate punctele de vedere. Altfel, nu se leagă nimic cu nimic.

Cum a fost trecerea de la radio la TV? În alte interviuri spuneai că erai de neprivit, că era un stres foarte mare că te ‘vedeai’. Au ajutat cu ceva hainele?

Dacă nu sunt bine alese și nu te simți cu adevărat bine în ele, hainele te pot încurca teribil. Îți taie pur și simplu cheful. Te gândești numai la ele și la faptul că nu te simți confortabil. Și asta se vede în tot ce faci și spui din momentul ăla. 

Crezi că stilul tău s-a adaptat faptului că eşti în permanenţă în ochii unui public vigilent?

Cred că stilul meu a trebuit să se adapteze permanent situațiilor noi în care am fost pus, datorită meseriei. 

ambasador Tudor TailorCine a fost persoana care ți-a marcat stilul?

N-am o persoană anume. Am doar un stil anume, care este în deplină armonie cu ceea ce fac și sunt în viața de zi cu zi. Adică, undeva la intersecția dintre echilibru și eleganță.

De aproape 30 de ani te vedem pe ecrane. Ce definește imaginea ta pe TV? E diferită de cea din viața reală?

Hai să spunem de 25, ca să nu-mi aduc aminte din start cum trece vremea. Ce definește imaginea mea de pe TV? Ce definește imaginea mea din viața reală. Normalitatea. Nu respect mai nimic din ceea ce ar trebui să facă o celebritate. Nu duc o viață luxoasă, nu accesez cercuri speciale, nu frecventez nimic din ceea ce e monden, decât cel mult accidental. Sunt enervant de normal. Și-mi e tare bine așa.

Băieţilor tăi le place cum se îmbracă tata? 

N-am purtat discuția asta cu ei, dar după cum îi văd pe ei îmbrăcați, sunt tentat să cred că da. Copiii împrumută destul de mult din stilul părinților. Inclusiv din punct de vedere vestimentar.

costum made to measure

Când ți-ai achiziționat primul costum? Care a fost ocazia?

Cine-și mai aduce aminte. Au trecut mulți ani de atunci. Să nu uităm că eu am prins și uniforma în școală. Deci, primul meu costum a apărut în viață la vârsta de 7 ani.

Cum a evoluat stilul tău vestimentar? Unde ai spune ca esti acum cu preferințele vestimentare?

Pe unde sunt cu preocupările profesionale, cam tot pe acolo sunt și cu preferințele vestimentare. Viață socială, de ce să mint, nu prea mai am de vreo 5 ani încoace.

Dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi o ținută purtată la un eveniment, care ar fi aceea?

Nu mai am timp să privesc în urmă. Sunt prea concentrat să privesc înainte. Și să fac de aici încolo alegeri tot mai bune.

Românii au stil?

colectie noua Revelation

Ești jurat la Românii au talent. Cum suntem ca nație în materie de stil și încotro ne ducem?

Suntem foarte departe. După ce modelele noastre (impuse) au fost Elena și Nicolae Ceaușescu, timp de 45 de ani, e greu. Cel puțin pentru generația mea. Generația copiilor mei e salvată. Ea s-a născut direct cu internetul la purtător. Are deci acces la cele mai bune surse de educație vestimentară.

Showbiz-ul românesc influențează moda locală?

Sincer? Nu cred. Poate de acum încolo. Până acum showbiz-ul românesc mi s-a părut mai degrabă o glumă.

Ce branduri din România îți plac ca stil? Au ceva în comun?

Îmi place ce face întreaga echipă de la Tudor Tailor. De-aia am și bătut la ușa lor. Văd eleganță și echilibru în fiecare detaliu. Și astea sunt două atribute tot mai rare azi, când toată lumea e tentată să exagereze pentru a atrage atenția.

Ai vorbit vreodată despre alegeri vestimentare la Apropo TV?

În 15 ani, cred că am vorbit despre aproape orice. Inclusiv despre alegeri vestimentare. Dar întotdeauna am apelat la oameni care se pricep. Doar așa mi se pare că discuția are un rost.

Cum ţi se pare că experimentează vestimentar bărbaţii din România? Îţi place ceea ce vezi pe stradă?

Începe să-mi placă din ce în ce mai mult. Văd curaj și creativitate și asta mă bucură.

Planuri de stil în 2020 

colectie pantofi barbati

Ce înseamnă pentru tine stilul unui bărbat? Cum definești stilul tău?

O armonie între cine e, prin prisma a ceea ce face și cum se îmbracă. Dacă nu joacă în același film, e necâștigător. Cât despre mine, pe scurt aș spune creativ, elegant și echilibrat.

Cum arată garderoba ta?

Ca și mine, e într-o continuă evoluție. Inclusiv din punct de vedere coloristic. Încearcă și ea să țină pasul cu vârsta mea, cu pasiunile și preocupările mele reale.

Ai vreo piesă vestimentară all time favourite?

Nu mă atașez de lucruri. Am încercat toată viața să mă feresc de greșeala asta.

Ce te mai surprinde astăzi la cum se îmbracă bărbații?

Plăcut? Creativitatea lor. Neplăcut? Exagerările nejustificate.

Nu-mi place când dispare ideea de echilibru. Când se exgerează doar de dragul exagerării. Îmi plac twist-urile, dar mă lasă rece extravaganțele.

colectia Tudor Tailor

Dacă e să descrii o ținută în care te simți cea mai bună versiune a ta, cum ar arăta?

Depinde de context. Pe snowboard, într-o emisiune sau la o ceremonie? Pentru fiecare context există o cea mai bună versiune a mea. Atunci când se află în deplin acord cu mine, într-un context dat. 

Dincolo de tot ce ai realizat și ce ai experimentat, ce ţi-ai dori să mai faci (sau să re-faci) în materie de stil?

Ca în absolut orice în viață, mi-aș dori să descopăr în fiecare zi mai binele.   

Ai multe pasiuni, pe lângă advertising. E moda una dintre ele?

Mă pasionează frumosul. Și potrivirile. Și eleganța. Și echilibrul. Dacă astea toate la un loc înseamnă modă, atunci mă pasionează și moda.

Care crezi că este impactul advertisingul asupra modei? Sau e invers?

Impactul e reciproc, aș fi tentat să spun. În fond există mode și în advertising. Cât despre advertising în modă, nici nu cred că e nevoie să mai insist. Advertising-ul e astăzi în tot și-n toate. A fost dintotdeauna, de fapt, dar abia acum realizăm noi, pentru că ne-am obișnuit cu el.

Ești un personaj longeviv în media - care crezi că e secretul longevității pe zona de stil?

Îți spun cum aș proceda eu, în raport cu stilul. Aș încerca întotdeauna să fiu în deplin acord cu mine și pasiunile mele. M-aș feri să cad în capcana uniformei, indiferent cât de cool ar părea. N-aș încerca niciodată să fiu pozez în ceea ce nu sunt. Pentru că în cele din urmă, n-aș avea nimic de câștigat.

costum made to measure colectie noua

Echipa Tudor Tailor pășește în 2020 alături de Andi Moisescu, brand ambassador. Îi mulțumim pentru alegerea de a îmbrăca ținute etalon în universul eleganței masculine românești și încrederea acordată în profesionalismul dobândit în cei 10 ani de experiență ai companiei.

Maeștrii croitori recomandă în noul an costumul made to measure de tranziție care transcede limitele sezoniere, oferă confort și poartă eticheta eleganței și a echilibrului. Descoperă piesele vestimentare de tranziție din noua colecție Revelation!

Leave a Reply
Dupa expedierea acestui mesaj, compania Tudor Tailor Invest S.R.L va procesa datele dumneavoastra, in scopul rezolvarii cererii dumneavoastra, in baza unui interes legitim. Pentru mai multe informatii, consultati Principiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal.