Tudor. Personal Tailor a lansat primul showroom din afara României, în Belgia

Prima lună a noului an a marcat pentru Tudor Tailor unul dintre cele mai importante evenimente din istoria brandului: Joi, 24 ianuarie 2019, a avut loc inaugurarea primului showroom Tudor Tailor pe plan internațional, în sistem de franciză, în orașul Hasselt din Belgia.

Acest eveniment a reprezentat pentru noi o concretizare a maturității brandului și totodată o recunoaștere a calităților sale la nivel internațional. Pentru Tudor Tailor, cea mai importantă valoare de brand a fost întotdeauna tradiția eleganței, pe care am reușit să o ridicăm la rang de excelență, fapt confirmat de către interesul continuu pentru produsele noastre. Așadar, extinderea francizei la nivel internațional a venit ca un pas următor evident.costume made to measure tudor tailor

Locația primului showroom internațional Tudor Tailor nu a fost aleasă întâmplător, Belgia fiind unul dintre partenerii de cinste ai brandului nostru și țara de origine țesăturii Scabal, una dintre cele mai rafinate țesături folosite pentru realizarea costumelor noastre. Așadar, nu am putut refuza această oportunitate excelentă de a aduce ținutele impecabile Tudor Tailor în atenția gentlemenilor belgieni, care apreciază calitatea, pasiunea și tradiția cu care sunt concepute costumele noastre.

Evenimentul de lansare al showroomului din Hasselt a fost un prilej de apropiere cu partenerii din Belgia

Tudor Tailor dorește să continue procesul de francizare la nivel internațional

Dorința de extindere la nivel internațional a existat încă din 2010, când doi tineri vizionari și un maestru croitor cu o experiență de peste 40 de ani au pus bazele brandului Tudor. Personal Tailor. Întemeierea acestui showroom reprezintă un prim pas către realizarea acestei viziuni și este un motiv de mândrie și totodată o încununare a eforturilor, a dedicării și a calității muncii noastre.

Călătoria internațională a brandului nostru este departe de a fi ajuns la final. Drumul până în acest punct nu a fost ușor, însă interesul investitorilor față de franciza Tudor. Personal Tailor este cea mai frumoasă încununare a eforturilor echipei noastre, pe care cuvintele “dedicare” și “implicare” o definesc cel mai bine.

showroom tudor tailor belgia

Cum a fost la evenimentul de lansare al showroom-ului din Hasselt, Belgia?

Evenimentul care a marcat inaugurarea primului showroom internațional Tudor Tailor a împletit elemente din viața unui bărbat cu eleganța și rafinamentul caracteristice brandului.

Ușile showroom-ului belgian s-au deschis la ora 17:00, iar invitații, apropiați ai brandului și colaboratori, au avut parte de o primire călduroasă din partea gazdelor, care i-au întâmpinat cu atenții și multe surprize.

inaugurare showroom tudor tailor hasselt belgia Apropiații brandului și colaboratorii au ciocnit un pahar de șampanie în cinstea noului showroom

De la eveniment n-au lipsit șampania, vinurile alese și delicatesele pe care invitații le-au servit într-o ambianță încântătoare. Totuși, adevărata surpriză a serii a fost o tradiție specific belgiană: toți invitații au adus cadouri de bun angur, ca să își arate susținerea și încurajarea față de brandul Tudor Personal Tailor, pe care l-au primit cu brațele deschise în comunitatea lor.

franciza tudor tailor se extinde in belgia Mario Steegmans (dreapta), proprietarul francizei din Belgia, a fost personajul principal al serii

Deși se află la aproape 2000 de km departare de locul în care povestea Tudor Tailor a prins contur, showroom-ul din Hasselt celebrează la cel mai înalt nivel exigențele specifice unui gentleman desăvârșit și tradiția valorilor promovate. Locația face cinste brandului și se ridică la standardele cu care Tudor Tailor și-a obișnuit clienții.

Showroom-ul din Hasselt nu reprezintă doar un prim pas către extindere, ci și o promisiune a brandului Tudor Tailor că în viitor va continua să meargă pe drumul ales, să consolideze această evoluție și să ofere în continuare servicii desăvârșite clienților săi, pentru care eleganța este un mod de viață.

costume tudor tailor din materiale de calitate

Indiferent care vor fi locațiile unde ne vom extinde pe viitor, brandul își va păstra identitatea. Tudor. Personal Tailor reprezintă eticheta masculină de inspirație britanică și măiestrie italiană, un concept custom-made reinventat. Încercăm zilnic să sincronizăm perfecțiunea croitoriei de tip englezesc fiind foarte atenți la nevoile clientului în dinamica cotidiană contemporană.

Experiența pe care ne dorim să o livrăm clienților noștri într-un mod eficient și rapid este plăcerea de a îmbrăca un costum unic, realizat după cele mai înalte standarde de tradiție britanică, folosind materiale de calitate superioară, provenite de la furnizori renumiți din întreaga lume.

locatie noua tudor tailor belgia

Ne dorim să dezvoltăm rețeaua de showroom-uri la nivel internațional, pe piețe mature sau emergente, unde există potential pentru conceptul actual. Tudor Tailor oferă o invitație deschisă către cei care doresc să investească în acest business, putând contacta compania la adresa de e-mail franchise@tudor-tailor.com

Dacă nu ai posibilitatea să vizitezi acum noul nostru showroom din Hasselt, Belgia, nu uita că poți programa o sesiune de consultanță vestimentară și fitting într-unul din showroomurile noastre autohtone, din București, Cluj sau Timișoara.

 

 

Leave a Reply
Dupa expedierea acestui mesaj, compania Tudor Tailor Invest S.R.L va procesa datele dumneavoastra, in scopul rezolvarii cererii dumneavoastra, in baza unui interes legitim. Pentru mai multe informatii, consultati Principiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal.