Ce înseamnă să îți faci un costum bărbătesc made to measure, la comandă. Procesul din spate, de la A la Z

Oricât de mult ți-ai dori să găsești pe un raft costumul care să se potrivească perfect conformației tale și să nu mai aibă nevoie de nicio ajustare, lucrurile nu stau întotdeauna așa.

Pentru cei care își doresc un costum business sau casual perfect, concepte tailored cum ar fi made to measure și bespoke sunt cele mai potrivite. Ele presupun realizarea costumelor pe comandă, astfel încât să îți accentueze trăsăturile armonioase, să îți complimenteze forma corpului și să aibă touch-ul tău de personalitate și stil.

Dacă aceasta este prima ta experiență cu un costum made to measure, află din acest ghid care sunt cele mai potrivite costume pentru tine, cum să le alegi și cum să le accesorizezi, dar și de ce este mai bine să alegi costumele made to measure, pe comandă.

Made to measure vs. Bespoke

Conceptele de made to measure și bespoke sunt des confundate și de aici apar o mulțime de neclarități. Deși ambele concepte se referă la un serviciu personalizat de croitorie, există câteva diferențe majore între cele două.

În timp ce la made to measure totul pornește de la un costum gata realizat, căruia i se mai fac anumite ajustări, cum este cazul costumelor Tudor Tailor, în cazul costumelor bespoke, totul pornește de la zero.

În ambele cazuri mai întâi ți se iau măsurile, dar la bespoke costumul nu este adaptat ci se croiește de la zero, doar plecând de la măsurile tale. Poți personaliza un astfel de costum până la cel mai mic detaliu, de la materialul din care aceasta este confecționat, până la nasturii funcționali sau cei de decor. De aceea, costumul bespoke are nevoie de mult mai multe probe față de cel made to measure, iar acest lucru poate duce la o durată mai mare de așteptare.

Dacă vrei un costum customizat pe mărimile tale, dar cu mai puține “bătăi de cap” (și un preț mai accesibil!), costumul made to measure este ceea ce cauți de fapt.

O altă diferență importantă între costumele made to measure și costumele bespoke ține de prețul acestora. Conceptul bespoke implică mai multe ore de lucru, întregul costum se realizează manual de la zero, prin urmare costurile pentru o astfel de ținută sunt mult mai ridicate decât în cazul unei ținute made to measure, care deși este custom nevoilor tale, pornește de la un costum ready made, nu de la zero.

de ce sa alegi made to measure

De ce să alegi un costum made to measure, la comandă?

În afară de a fi creat pe măsurile tale, în comparație cu un costum standard, “off the rack”, un costum realizat pe comandă are mult mai multe avantaje. Dacă te gândești să faci un costum la comandă pentru prima dată, însă nu ești hotărât, în următoarele rânduri vei găsi trei dintre cele mai importante beneficii ale unui costum made to measure:

  • Vei avea o ținută impecabilă, pentru că un costum tailored este ajustat pe mărimea ta, așa că îți va pune în evidență trăsăturile corpului și te va motiva să te menții în formă;
  • Îl poți personaliza, astfel încât să se potrivească stilului tău personal. De la culoarea căptușelii, până la forma reverului și a buzunarelor, detaliile costumului te vor reprezenta în totalitate;
  • Îți va oferi un plus de confort: findcă este vorba de un serviciu personalizat de croitorie, vei avea ocazia să faci modificările necesare pentru a face costumul mai confortabil, astfel încât experiența purtării va deveni mult mai plăcută.

Cum să îți faci un costum Made to measure, croit pe măsurile tale

Made to measure este un concept în care croitorul sau consultantul vestimentar îți dă să probezi un costum (sacou și pantaloni) sau o cămașă care sunt apropiate de dimensiunile tale, după care își notează ce ajustări vor mai face astfel încât costumul să arate impecabil pe tine.

De la caz la caz, costumul poate fi gata în câteva zile sau câteva luni. Acest lucru depinde de numărul modificărilor făcute, personalizările aduse costumului sau cămășii, dar și de perioada în care este comandat acesta.

La nivel de personalizare, ai multe opțiuni din care poți alege, de la material, căptușeală, tipul de croi, dar și modelul broderiei sau tipul nasturilor. Rezultatul final în cazul unui costum made to measure este un costum personalizat conform preferințelor și tipului tău de corp.

Pentru costumele made to measure nu există mai multe probe. Există o primă probă în care ți se iau măsurile, iar următoarea este după ce costumul este gata.

Prețul unui costum made to measure pornește de la 2500 lei, dar poate depăși suma de 7000 de lei.

Cum să alegi un costum la comandă?

Procesul de creare a unui costum made to measure durează, însă rezultatul final va fi o ținută impecabilă, demnă de un gentleman veritabil.

Totuși, dacă te pregătești pentru un eveniment important, cel mai bine ar fi să programezi întâlnirea pentru procesul de luare a măsurilor pentru un costum made to measure cu cel puțin o lună înaintea evenimentului. Nu uita că o astfel de întâlnire poate dura aproximativ o oră.

Iată care sunt pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a avea un costum realizat după stilul tău personal:

Alegi materialul costumului

Atunci când pășești în unul dintre showroom-urile Tudor Tailor, vei fi întâmpinat de sute de tipuri de materiale, culori și modele, dar este foarte important să le alegi pe cele potrivite pentru tine.

O altă caracteristică importantă a materialului este greutatea sa. Poți alege un material mai ușor (225 grame) sau unul mai greu, potrivit pentru iarnă (425 grame), însă ai și opțiuni de mijloc, materiale pe care le poți purta tot timpul anului (340 grame).

Tipul materialului este și cel care influențează prețul final al costumului.

Luăm măsurătorile

Atunci când mergi pentru măsurători, croitorul va petrece multe minute astfel încât să se asigure că a bifat toate punctele importante pentru a obține costumul perfect: piept, umeri, talie, lungime și multe altele.

Pentru costumele made to measure, vei îmbrăca și un costum care îți place și care îi va servi croitorului ca șablon pe care acesta va trasa forma care te avantajează cel mai bine.

Personalizezi detaliile costumului

Ultimul pas este să alegi detaliile noului tău costum made to measure. Pentru un costum, este important să alegi detaliile sacoului, dar și pe cele ale pantalonilor. Împreună cu consilierul tău vestimentar, vei alege tipul de rever, numărul și tipul de nasturi, găici pentru curea, buzunarele și așa mai departe.

În cazul în care vrei un costum cu detalii aparte, cel mai bine este să alegi unul bespoke. Cu toate acestea, opțiunea cea mai potrivită în majoritatea cazurilor este cea made to measure.

Alegi croiul potrivit pentru tine

În funcție de conformația corpului tău și de statură, există mai multe tipuri de croi pe care să le alegi pentru costumele tale.

Croiul Slim

Acest tip de croi a ajuns să fie cel mai des întâlnit printre alegerile domnilor, acest lucru datorându-se și faptului că acestea cambrează foarte bine corpul și complimentează trăsăturile celui care îl poartă.

După cum îi spune și numele, acest croi este mai îngust în zona brațelor, pieptului, și gambelor.

Croiul Regular

Croiul normal este croiul drept, recomandat dacă vrei să rămâi pe linia clasică a costumelor. Acest croi ar putea fi o alegere potrivită pentru tine dacă îl porți foarte des, pentru că îți oferă mai multă libertate de mișcare.

Spre deosebire de costumele slim, cele regular sunt mai largi în jurul corpului, însă nu atât de largi încât să nu aibă un aspect plăcut.

Ce să faci și ce să nu faci atunci când îți alegi un costum made to measure?

Alege să ai un costum simplu și potrivit conformației corpului tău. De multe ori, pentru că au toate opțiunile la îndemână, domnii tind să exagereze și să aleagă tot ce se poate face pentru un costum made to measure.

Dacă ai o idee despre cum vrei să arate costumul, împărtășește-o cu croitorul și consilierul tău vestimentar. Atunci când vii fără să vizualizezi ce-ți dorești la o sesiune de fitting și ți se pun în față toate materialele și toate opțiunile, poți ajunge să te simți nepregătit.

Ține minte că un costum made to measure este unul pe care îl poți purta foarte des, poate chiar zilnic, dacă lucrezi în domeniul business

Alege materiale simple, astfel încât să poți purta cât mai mult timp costumul pe care ți-l comanzi.

Nu te orienta doar după brandurile mari. De multe ori, brandurile locale îți pot oferi o experiență mult mai calitativă și prietenoasă.

Nu te gândi că un costum made to measure este mai scump decât unul ready to wear.

Costumele made to measure îți aduc mult mai multe beneficii, cum ar fi materialul și modul cum se așează pe tine, lucru care îl face de neprețuit atunci când îl porți des la întâlnirile de afaceri.

Nu uita că măsurile tale sunt salvate de către croitor sau consilierul tău vestimentar, așa că data viitoare când îți vei face încă un costum made to measure, nu vei mai petrece atâta timp la prima probă, mai ales dacă te menții în formă - mai mult, vei putea comanda același costum online, iar el va veni acasă direct pe măsurile tale.

Aspecte de care să ții cont atunci când alegi un costum made to measure

Care este contextul în care vei purta costumul pe comandă?

Dacă te-ai decis să îți faci un costum pe comandă, există un aspect foarte important în funcție de care ar trebui să alegi toate celelalte caracteristici ale costumul, și anume locul sau evenimentul unde îl vei purta.

Este un costum creat pentru un eveniment special? Sau este o ținută zilnică, pe care probabil o vei purta la birou? Ține cont de acest aspect atunci când alegi materialul, culoarea, imprimeul sau detaliile unui costum made to measure.

Cum știi pentru ce material să optezi?

materiale costume la comanda

Materialul este un aspect foarte important în alegerea unui costum. Alege-l în funcție de anotimp, dar și în funcție confort. De exemplu, dacă vei purta costumul pe întreaga durată a unei zile, alege un material lejer, cum ar fi lâna combinată cu cașmirul. Această combinație este suficient de ușoară cât să lase pielea să respire, dar face față cu brio purtărilor dese și nu își modifică forma.

Care este culoarea potrivită pentru costumul tău la comandă?

Dacă ai ales să încerci conceptul made-to-measure pentru a crea o ținută care va face parte din rutina ta zilnică - poate un costum business - sunt câteva culori pentru care poți opta.

Deși mulți gentlemani aleg să meargă pe varianta de negru, poți alege alte culori în tonuri neutre care să te pună în evidență. Alege o nuanță de albastru, de exemplu, care cu siguranță va spune ceva despre tine atunci când intri într-o încăpere. Poți alege și o nuanță de gri închis sau alte nuanțe de gri care să te reprezinte.

În schimb, pentru un costum la comandă pe care vrei să îl porți la un eveniment, cum ar fi o nuntă sau orice alt tip de eveniment special, ai ceva mai multă libertate de alegere a culorilor. Astfel de evenimente sunt momente ideale pentru a-ți pune în evidență stilul personal. Dacă nu ai un dress code impus, care să facă referire și la culoarea costumului, poți alege să fii îndrăzneț și mergi pe variante în nuanțe de maro sau mov.

Ce imprimeu alegi pentru costumul tău made-to-measure?

La Tudor Tailor ai o mulțime de imprimeuri din care poți alege. Dacă vrei un costum cu imprimeu, însă nu știi ce imprimeu să alegi astfel încât să se potrivească contextului în care vei purta costumul. Există o regulă simplă de care să ții cont: imprimeurile subtile par mai sofisticate și elegante, așa că pot fi purtate cu succes contexte ceva mai formale, în schimb ce imprimeurile evidente și impunătoare ar trebui purtate în contexte mai casual.

  • Materialul fără imprimeu

Dacă acum îți faci primul costum bărbătesc pe comandă, alege un material simplu, fără imprimeuri. Astfel te asiguri că poți să porți costumul cu mai multe ocazii și îl vei asorta cât mai ușor.

Chiar și atunci când ai mai multe costume, cele din materiale simple, fără imprimeu ar trebui să predomine garderoba ta.

  • Carourile mari, din dungi subțiri

Dacă vrei totuși să nu porți doar o culoare pe costum, există imprimeuri care sunt acceptate în anumite contexte. Ai grijă ca acestea să nu fie foarte evidente, ci mai degrabă să fie trasate subtil prin linii subțiri.

  • Dungile verticale îți vor evidenția înălțimea

Un alt imprimeu pe care poți să îl alegi pentru costumele made to measure sunt dungile. Alege întotdeauna dungile verticale, pentru că acestea dau senzația unei staturi impunătoare.

Și în cazul dungilor este recomandat să alegi un material cu dungi subțiri și subtile. Acest lucru va spune mai multe despre tine decât crezi.

Completează-ți ținuta made to measure

Cămăși la comandă, după conceptul made to measure

Ținuta ta va arăta impecabil doar dacă și cămașa pe care o porți este ajustată pe corp și îți complimentează forma naturală a corpului. Așadar, oferă-i costumului tău la comandă o fundație vestimentară pe măsură - o cămașă made to measure.

La Tudor Tailor serviciul personalizat de croitorie made to measure este disponibil și pentru cămăși. Acesta presupune efectuarea acelorași pași ca și în cazul costumelor, însă are câteva opțiuni de personalizare în plus, cum ar fi brodarea inițialelor clientului pe cămașă. Acest detaliu de efect va transforma o piesă vestimentară într-un obiect de colecție.

Pantofii made to measure - tușa finală a ținutei tale personalizate

pantofi made to measure

Tindem să acordăm prea puțină atenție gradului de confort al pantofilor noștri și punem preț doar pe aspectul lor. Sub umbrela made to measure, Tudor Tailor oferă servicii de realizare a pantofilor la comandă, care pun capăt compromisului dintre confort și aspect.

În showroom-urile noastre poți alege dintr-o selecție de modele, în funcție de tipul de piele și culoare. Alege perechea de pantofi potrivită, cu combinația de ramă și tipul de talpă care se pliază pe stilul tău de viață.

Tudor Tailor îți oferă și opțiunea de grava inițialele tale pe talpa pantofilor, un detaliu elegant, care va face o reală diferență.

Cum este experiența într-un showroom Tudor Tailor

experienta made to measure

Este foarte bine să cunoști toate detaliile despre hainele pe care le îmbraci. Dacă totuși nu ai timp să acorzi atenție costumelor tale, cel mai bine este să apelezi la profesioniști.

În showroom-urile Tudor Tailor vei avea parte de o astfel de experiență. Într-un mod prietenos, consilierul tău vestimentar va încerca să afle cât mai multe lucruri despre domeniul în care activezi, lucrurile care îți plac și să transpună acest lucru într-un outfit care să ți se potrivească. Totul se întâmplă ca la o discuție cu un prieten, la o cafea.

Concluzii

Un costum bine croit sau ajustat, în conformitate cu stilul tău personal, te va ajuta să faci impresie bună, indiferent de contextul în care îl porți. Pentru că în multe situații sociale este important să ai o ținută impunătoare care să te și reprezinte în același timp, fiecare domn ar trebui să testeze măcar o dată conceptul tailored made to measure.

La Tudor Tailor vei găsi tot ce ai nevoie pentru o astfel de experiență reușită: materialele potrivite, accesorii pe măsură și sfaturile experților noștri vestimentari. Te așteptăm în unul dintre showroom-urile noastre!

Leave a Reply
Dupa expedierea acestui mesaj, compania Tudor Tailor Invest S.R.L va procesa datele dumneavoastra, in scopul rezolvarii cererii dumneavoastra, in baza unui interes legitim. Pentru mai multe informatii, consultati Principiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal.